Parte3:
Tacerea se prelungea.  Aveau in comun aversiunea pentru discutiile banale, de complezenta. Iar ceea ce se intampla, dincolo de cuvinte, devenea din ce in ce mai interesant. Si mai intens.
La inceput, el nu fusese decat o voce.  Probabil nu cea mai buna pe care o ascultase vreodata. Dar, cu certitudine, cea mai virila. O  voce uneori obraznica, insolenta, neobisnuita cu dragalaseniile.  O voce care provoca. Care vorbea cu natuaralete despre post-modernism, Bauhaus, Kerouac, Ginsberg, nazisti, muzica industriala, poezie, modul josnic in care era falsificata istoria, Tarkovsky, superficialitatea societatii de consum, Lou Reed, inferioritatea femeii in fata barbatului, David Bowie. O gramada de lucruri, asadar, care nu erau in programa de liceu. La un moment dat, vocea asta capatase un chip si un trup. Un chip cioplit cu maxim de economie. Un trup robust, bine cladit. Cu o piele neteda si neobisnuit de fina pentru un barbat.  Se intamplase asa: ea ii scrisese si castigase un concurs. Venise la radio, insotita de o prietena, pentru a-si ridica premiul. Aceasta strambase din nas, i se parea un necioplit. Ea,  desi  virgina, ea il vrusese atunci, pe loc. La plecare, mersesera cu totii o bucata de drum impreuna pentru ca locuiau in acelasi cartier. Afara era iarna, iar autobuzul patina prin zapada, jucandu-se cu pasagerii. Neasteptat de amabil, o rugase sa se sprijine de el. O condusese pana in fata blocului. Si ca si cum n-ar fi fost de ajuns, o invitase la un ceai, la el acasa. Acceptase, nerabdatoare, stabilind, ora si ziua.