Parte5:
Dar se insela. Ii intrase in sange, avea nevoie s-o simta, s-o aiba. Insa ea, incapatanata, refuza sa cedeze. Ba mai mult, incepea sa se umple resentimente. Stia mai multe decat ea, fara indoiala, dar asta nu-i dadea dreptul s-o puna in situatii umilitoare. Ca atunci cand o invitase in vizita si, odata ajunsa la el, gasise casa plina de prieteni. Barbatii bausera si discutasera cu orele, in timp ce ea statuse mica, nevazuta, pe un scaun, asteptand ca acestia sa plece. Unul dintre ei vrusese sa o implice intr-o discutie insa ea se blocase la primul raspuns si refuzase sa mai scoata vreun cuvant. Alta data, in timp ce erau impreuna, o femeie batuse la usa. El o ascunsese in bucatarie pana reusise sa o convinga pe cealalta sa plece. La un moment dat, se saturase – ea, si plecase. Se saturase sa mai astepte sa fie tratata ca o fiinta umana, cu care se poate purta un dialog. Si la drept vorbind, aparuse altcineva.
S-au reintalnit dupa cativa ani. Intre timp, devenise femeie si studenta.  Ca si-atunci, era iarna. Deprimata si singura, acceptase invitatia lui la un vin. Desuurile ei negre il facusera sa exclame:
 „Tu bagi omul in pacat”. In seara aceea, se avura unul pe celalalt. Doar ca in sufletul ei era vid. Iar vidul ramasese chiar si dupa ce el fusese in ea. Dincolo de asta, parca era prima data acolo. Atmosfera sordida a locuintei o sufoca. La urma urmei, in ciuda pretentiilor sale, tipul asta era un ratat. Pacat! Il ducea capul. Plecase, convinsa ca era ultima data cand se vedeau.
Alt timp, alte intamplari, alte invataminte. Ei, din nou, unul in fata celuilalt, intr-un restaurent la fel de sordid ca locuinta lui de-atunci. Dar cu mancare buna.